
Universitatea este membră a unor alianțe și asociații universitare europene și transcontinentale.
Învățând și colaborând cu partenerii noștri din Magna Charta Universitatum, Magna Charta Observatory/ MGO, Black Sea Universities Network/ BSUN, Alianța Universităților din Centrul și Estul Europei/ACEU, Agenția Universitară Francofonă/ AUF, Asociația Europeană a Coordonatorilor Erasmus/ EAEC, Asociația Europeană a Orientării în Carieră/ EACG, Asociația Internațională a Universităților/ IAU, Confederația Centrelor de Limbi Străine Universitare Europene/ CercleS, Asociația Universitară Europeană/ EUA, Asociația Universitară pentru Democrație/ AUDEM, Uniunea Universităților Eurasiatice/ EURAS, Conferința Rectorilor Danubieni/DRC, Euromed Research Business Institute, European Network of Academic Sport Services/ENAS, cărora li se alătură partenerii intra-universitari, ne adaptăm constant nevoilor studenților, actualizând programele de studiu și oferta de forme de învățământ, susținând cercetarea și angajamentul față de societate, menținând vie relația cu mediul de afaceri și susținerea absolvenților în dezvoltarea propriilor căi.
Acordurile bilaterale pentru mobilități Erasmus + oferă posibilitatea de a experimenta, pe durată scurtă sau medie, învățământul și cultura locală în cadrul universităților partenere din Belgia, Bulgaria, Danemarca, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia. Studenții, cadrele didactice și personalul auxiliar pot alege între BIPs (Blended Intensive Programmes), un semestru sau un an de studiu, între 2 și 12 luni de stagiu susținut de granturi.
Dincolo de acordurile ERASMUS, Universitatea a încheiat memorandumuri de cooperare cu 24 de instituții de învățământ superior din străinătate, desfășurând schimburi de expertiză și colaborări în cercetare și educație.

